Ayan

Cum s-a nascut iubirea noastra, Ayan

Eu imi doream un copil...dintotdeauna! Eram singura fata care visa sa aiba copil de pe la 17 ani, imi spuneau prietenele ca sunt nebuna! Ma uitam dupa toti bebelusii si daca vreo vecina facea un bebe eram calare pe ea, chiar daca nu eram invitata! Sunt cu Gabi de cand aveam 17 ani si ceva. Daca era dupa mine, faceam copil de atunci. Gabi m-a temperat si mi-a zis sa termin liceul, facultatea. Cum am terminat facultatea, primul gand: trebuie sa fac un bebe! Am ramas repede gravida. A fost o sarcina foarte planificata, cu teste de ovulatie si si echografii sa vad cand ovulez. In luna Aprilie am ramas insarcinata. Cum mi-a intarziat ciclul am si facut un test. Negativ. Eram asa bosumflata. Am mers la mama si tocmai facea de mancare la caini si mi s-a parut ca miroase asa urat! Peste cateva zile au venit la noi frate-miu cu prietena lui si am mancat si Alina, prietena lui, si se mirau cat mananc. Eu nu mai speram sa fiu gravida. Totusi, ciclul imi intarziase, dar 4 zile. Ii spun dr ca mi-a intarziat si a ras de mine, ca asta nu e intarziere. Cu toate astea, mai fac un test adoua zi, cu riscul de a fi dezamagita. Si cand vad doua liniuteeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!! Ce fericire pe mine! Era 8 dimineata. Il trezesc pe Gabi, ii spun, si imi zice: “Sa fie intr-un ceas bun!”. Si se culca la loc. Nu-mi dadeam seama cum putea fi asa calm. Am sunat pe toata lumea, am anuntat. Somn nu imi mai era. Eram asa fericita!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Am simtit din prima clipa ca va fi baiat, desi noi ne doream fetita. In fiecare zi ii ziceam lui Gabi ca este baiat.

Sarcina a fost una usoara. Am vomitat de vreo trei ori, am avut si o raceala si a trebuit sa iau antibiotic pe la 8 saptamani de sarcina, dar am avut incredere in dr mea si am stiut ca nu-l va afecta pe Ayan antibioticul. Putine arsuri si cam atat. In rest o sarcina usoara. Imi amintesc ca la prima echo am mers singura, Gabi era la servici. Mi-a curs o lacrima pe obraz de fericire cand i-am vazut inimioara cum bate! L-am sunat pe Gabi si prima lui intrebare a fost:”Cati sunt?”. Ii era frica sa nu fie gemeni. Ii zic ca unul si s-a linistit. Toata sarcina am tinut-o in continuu ca vreau sa nasc natural. Daca stiam eu cum doare, nici nu discutam, cezariana.

Desi m-am simtit frumoasa, superba, toata sarcina,nu prea m-am bucurat de perioada cand era Ayan in burtica, pentru ca am fost cam exagerata. Cu ce mancam, cu igiena, cu intalnirile cu copii sa nu iau vreo boala a copilariei. Imi placea sa se vada burtica, cat mai mare, ma mandream cu ea! Mi se parea mereu ca e prea mica si era imensa! Acum vad poze si imi dau seama ca am avut o burtica mare!

Pe 12 Ianuarie joi am mers la dr. mea la control, dr. Oprescu, Spitalul Polizu. Incepusem sa pierd din dop cam de o saptamana, trecusem de 40 de saptamani de sarcina, nu mai spun ca nu mai aveam rabdare deloc, vroiam sa nasc, indiferent cat de tare urmau sa ma doara contactiile si tot ce mai implica nasterea. Nici nu banuiam eu prin ce aveam sa trec. Deci, merg la control, dr. Imi spune acelasi lucru pe care mi-l tot spusese in ultima perioada: colul este rigid si lung. Imi spune: “Eu plec din Bucuresti de azi si ma mai intorc duminica dupa-amiaza. Sper sa nu nasti pana atunci! Daca nasti, o suni pe dr. Tataru si nasti cu ea.”. Nu stiu de ce, dar am cam simtit ca o sa nasc cat e ea plecata.

A fost o zi la fel ca toate celelalte. Nu m-am simtit altfel, n-am avut contractii sau dureri. Seara am facut dus, m-am bagat in pat si pana sa adorm, pe la ora 12 am inceput sa simt contractii dese. M-am uitat la ceas si erau la 5 minute una fata de cealalta. Dr. mea imi spusese s-o sun intai pe ea daca nasc, indiferent de ora. I-am zis lui Gabi,sotul meu: “In noaptea asta mergem la spital!”. O sun pe dr. Si cand aude de contractii la 5 minute imi zice sa merg imediat la spital.. Imi zice s-o caut pe dr. Constantinescu ca e de garda si sa ma controleze ea si in functie de asta s-o sun pe dr. Tataru. Ma imbrac repede si imi e teama sa ma mai rad eu acasa, ma gandesc ca poate nasc si ca ar trebui sa ma grabesc.

Eu eram foarte optimista. Nu prea imi era teama. Ajungem la spital, ma controleaza dr. Constantinescu si imi zice sa ma internez, dar ca mai dureaza pana nasc. Deja incepusem sa am dureri mai mari. Ma internez, o asistenta imi da o camasa de noapte sa ma imbrac cu ea. Imi imaginam mai nasol momentul asta cu camasa de noapte, credeam ca o sa imi fie scarba sa ma imbrac cu ea. Dar e ok, ma simt bine. Asistenta respectiva imi face clisma, un alt moment de care m-am temut si care a fost ok, si apoi ma rade. Dupa aceea urc la sala de nasteri. Acolo nu ma lasa sa intru cu Gabi. Mi-a luat sange pentru analize, mi-a dat sa-mi pun doua supozitoare si m-a lasat intr-o camera cu o chestie in jurul burtii care verifica bataile inimii copilului. Am inceput sa am dureri si mai mari. Eram foarte agitata ca nu e Gabi cu mine. Am inceput sa plang si am sunat-o pe dr. mea. Am trezit-o din somn si i-am zis ca nu il lasa pe Gabi sa stea cu mine, desi ea imi promisese ca nu va fi nici o problema in legatura cu asta. Imi zice sa ies din sala si sa-i dau telefonul unei asistente. Nu stiu ce i-a zis, dar a venit Gabi imediat si a stat cu mine. M-a tinut acolo inca vreo jumatate de ora, apoi mi-a zis sa merg la salon sa stau noaptea. Ziceau ca nu nasc pana dimineata. Am mers cu Gabi intr-un salon cu sase paturi. Fetele celelalte dormeau. Am intrat pe intuneric acolo si ne-am asezat pe pat. Eu eram cu dureri mari, Gabi era foarte obosit. Fusese si la servici in ziua de joi. Eu am constatat ca nu pot sa stau intinsa, aveam dureri mai mari asa. Pe Gabi l-am convins sa se culce, a dormit putin, iar eu mi-am pertecut noaptea plimbandu-ma pe holuri cu contractii dureroase la cinci minute. Am mers la sala de nasteri sa cer ceva pentru dureri. Era cam 3 dimineata. Am intrat acolo si am gasit doua asistente. Le-am spus ca am dureri si ca vreau sa stiu daca pot lua un No-Spa sau daca pot ele sa imi dea ceva. Pe una dintre ele a pufnit-o rasul si mi-a spus: “ Normal ca ai dureri!”. Si atat. Nici un raspuns referitor la medicament. Statea si se uita la mine zambind, si pana la urma si-a intors privirea ca si cand nu eram acolo.

Asteptam dimineata s-o pot suna pe dr. Tataru, cea cu care trebuia sa nasc, sa vina sa ma vada ea. Pe la ora 8 dimineata am sunat-o si mi-a spus ca o sa vina sa ma vada. Bineinteles ca nu a venit. Intre timp m-a vazut dr. Maier care a spus ca am dilatatie 4 si sa merg urgent la sala de nasteri. Eram fericita, ma si gandeam ca imi pune epidurala si scap de dureri.Am mai sunat-o inca o data pe dr. Tataru si am mers la sala de nasteri. M-a controlat si ea si mi-a spus ca de fapt dilatatia este doi. Eu eram disperata sa nu fie patru si sa trebuiasca pusa epidurala, pentru ca stiu ca daca se trece de aceasta dilatatie nu mai poate fi pusa. Ea imi spune ca sigur dilatatia este doi. Eu aveam dureri din ce in ce mai mari si dupa indelungi rugaminti o asistenta imi pune o perfuzie si imi spune ca imi baga si un No-Spa. Peste putin timp ma cheama un doctor sa ma controleze. Vine si dr. Tataru. Dansul constata ca am dilatatie 7 si ii spune dr. Tataru: “ Cum avea, ma, adineauri dilatatie 2 si acum are 7?”. Doctorul nu astepta nici un raspuns, a sunat a mustrare afirmatia dansului. Cred ca d-na dr. Maier imi zisese bine ca am dilatatie 4. Dr. Tataru il intreaba incurcata pe doctoral respectiv: “ Ii mai fac epidurala la dilatatie 7?”. Raspunsul lui vine repede si este chiar indignat de intrebare: “ Cum sa-i mai faci, ma, epidurala???”.

Incepand din momentul ala durerile au devenit insuportabile. Poate ca suport eu mai greu durerea, nu stiu, dar pur si simplu nu m-am putut abtine si am tipat in continuu din acel moment si pana am nascut, la fiecare contractie. Am incercat eu sa dau cu pumnul in pereti, sa strang tare bara patului, dar nu a avut efect, durerile erau prea mari. M-am zgariat foarte tare pe picioare, pe pulpe, din cauza durerilor. Eram plina de sange si de la zgarieturi. Si de acum incolo abia a inceput calvarul. Veneau pe rand medici si asistente si ma jigneau pentru ca am indraznit sa tip. La inceput a fost asistenta sefa, am inteles, o “doamna” blonda, tunsa mai scurt, mai solida. Intai a venit si mi-a spus: “Cand ti-ai pus cercelul ala in buric nu te-a durut?”. Apoi a revenit si a adaugat: “Tu sa nu crezi ca eu o sa te ajut la expulzie! Nu-mi irosesc eu fortele pe tine! Daca n-o sa impingi o sa bage forcepsul!”. Iese ea si intra o alta asistenta, blonda, inalta, cu parul lung. Se uita in fisa mea si vede ca sunt casnica. Imi spune: “A, esti casnica! Lasa sa te doara sa vezi si tu cum e cu greul!”. Asa i-as fi zis cateva, nu e genul meu sa tac si sa inghit, dar eram asa epuizata incat preferam sa ma odihnesc intre contractii, nu sa ma cert cu cineva. Am facut si eu o facultate grea, sunt inginer, si daca nu am lucrat pana acum am avut motivele mele si nu trebuie sa dau socoteala nimanui. Venea regulat si doctorul de care am spus mai devreme si imi spunea ca o sa bage forcepsul. La un moment dat a venit sa ma controleze. Ma durea foarte tare si l-am rugat sa scoata putin mana sa imi revin un pic. Replica lui a fost: “Nu pot sa scot mana ca asa imi place mie, cu mana in femeie!”. Replica de violator, de puscarias, in nici un caz de doctor! M-a pufnit toata scarba. Imi repetam in gand: “Doamne, pe ce maini am incaput eu?”. Dr. Tataru venea din cand in cand la mine si imi spunea cu zambetul pe buze: “Mai dureaza, Alina!”. Nu stiu ce era de ras sau de zambit in momentele alea. O singura doamna de acolo s-a purtat frumos cu mine. Cred ca era infirmiera, este o doamna slabuta, roscata, tunsa scurt, cam pe la 40 si ceva de ani. M-a mangaiat de cateva ori, m-a incurajat si mi-a vorbit intotdeauna frumos. Se pare ca nu sta in studii calitatea de a fi om.

La un moment dat a venit dr. Tataru la mine si mi-a zis sa nu mai tip ca mi-am speriat tare sotul. N-am realizat ca tip asa de tare incat sa auda Gabi, care era destul de departe de locul unde nasteam eu. Mi-a parut tare rau, n-as fi vrut sa-l sperii. Cu toate astea, n-am putut sa ma abtin, am tipat in continuare.

M-am bucurat ca nu la-m luat pe Gabi cu mine in sala de nasteri. Dr. mea asa imi promisese, ca il lasa pe Gabi sa stea cu mine. Eu nici n-am mai intrebat daca ma lasa sa-l chem acolo cand nasc, dar ma bucur mult acum ca n-a fost cu mine. L-am traumatizat oricum cu tipetele, asa cum mie imi e foarte greu sa uit prin ce am trecut, asa si el zice ca nu poate sa uite cum tipam.

La 13:55 am nascut. Cand mi-am vazut copilul m-am linistit, am rasuflat usurata ca este totul ok si cu mine si cu el. Asistenta blonda interesata de ce sunt eu casnica l-a luat in brate. Cand a trecut pe hol pe langa Gabi i-a spus: “Sa nu mai faceti copii niciodata!”.

Vreau sa zic ca momentul expulziei a fost cel mai putin dureros, desi nici anestezie nu mi-a facut. M-a taiat si m-a cusut pe viu. Dar la ce dureri avusesem, acum era chiar bine! Am impins doar de cateva ori si a iesit copilul. Dr. Tataru m-a intrebat cand mi l-a aratat pe Ayan: ”Cu cine seamana?”. Eu am zis imediat: “Cu Gabi!”. De parca stia ea cine e Gabi.

Cand ma cosea deja eram binedispusa. Scapasem de contactii. Si eu care credeam ca momentul expulziei este cel mai nasol! A mai fost o senzatie nasoala cand a iesit placenta. Uitasem de faza cu placenta si m-am speriat putin.

Dupa ce m-am dat jos de pe masa am constatat ca nu sunt in stare sa merg. Ciudat, ca eu ma simteam bine. M-a pus intr-un carucior ci m-a dus in Sala de lauzie, imediat langa cea de nasteri. Acolo m-au asezat pe un pat, mi-au mai pus ceva in perfuzie si am atat doua ore acolo. Mai erau inca trei fete acolo. A venit si Gabi. Abia il asteptam. Am trimis o asistenta dupa el si mi-a zis ca este la copil, se uita la el. Ce mandra m-am simtit! A venit la mine si s-a mirat ca sunt binedispusa dupa tipetele pe care le auzise. A plecat si mi-a adus mancare. Imi era foarte foame. Eu tot nu puteam sa ma ridic din pat. Am facut pipi de cateva ori pe o galeata, dar ma ajutau doua asistente sa ma ridic. Practic, ma tineau ele.

Am stat intr-o rezerva cu o fata care a nascut in aceeasi zi cu mine si care este jurist. La un moment dat a vizitat-o foarte amabila asistenta blonda, suparata ca sunt eu casnica. I-a dat un CV, am inteles ca facuse si ea facultatea de Drept. Fata cu care am stat in rezerva mi-a povestit ce frumos se purtase cu ea in travaliu. Ca doar vazuse in fisa ei ca e jurist si s-a gandit ca o poate ajuta cu angajarea.

Dupa nastere m-am simtit bine. Am mai avut ceva dureri, sange imi curgea foarte mult si asa a fost vreo cateva zile. Eram oricum fericita ca ne-au dat copii sa stea cu noi si ziua si noaptea.

Bineinteles ca nu am avut lapte din prima zi. Abia cand am venit acasa mi-a venit si laptele. Am stat trei zile in spital, timp in care Ayan nu a primit lapte. Nu ii ajungeau cateva picaturi de colostru. Noaptea plangeau toti copii de foame si veneau asistentele si le bagau pe gat cate o seringa cu glucoza. Mie nu mi s-a parut a fi ok chestia asta si am intrebat o asistenta daca daca e bine sa le dea atata glucoza. Ea imi zice foarte calma: “E, la un moment dat s-ar putea sa nu mai filtreze rinichii!”. Abia asteptam sa ajung acasa si sa-i dau laptic lui Ayan.

Vreau sa precizez ca am fost atenta cu toate asistentele. Deci nu asta e motivul pentru care s-au comportat asa. Daca eram o tiganca si veneam la spital doar sa nasc, fara sa mai fac echografii si controale inainte, fara sa am un medic cred ca tot asa eram tratata. Poate chiar mai bine, cine stie?

In viata mea n-am fost mai jignita si mai umilita. Te astepti la altceva de la “profesionisti”. Banuiesc ca nu sunt singura care a avut dureri asa mari, ca doar nu-i usor sa nasti. Cred ca aveam nevoie multa de o vorba buna in momentele alea.

Dupa ce am venit acasa a venit doctorita sa vada copilul. A ramas uimita de cum i-a fost legat buricul. A zis ca de mult n-a mai vazut asa ceva. Nici macar buricul copilului n-au fost in stare sa-l lege cum trebuie.

In concluzie, am ramas cu un gust foarte amar in legatura cu spitalul Polizu. Imi face rau sa mai intru acolo si sa vad pe holuri “oamenii” care mi-au facut rau. Imi face rau si doar sa-mi amintesc prin ce am trecut, umilintele si jignirile la care am fost supusa. Bineinteles ca nu-i pasa nimanui ca eu am ramas traumatizata. Daca eram in alta tara ar fi platit scump fiecare pentru tot ce-a spus. La noi inca “merge si asa”.

S-ar putea sa mai fi omis unele situatii, unele chestii neplacute. Daca mi le amintesc, va scriu.

Sper ca n-am speriat totusi prea tare pe nimeni. Nu seamana nici o nastere cu alta, asa ca sa nu va ganditi ca ati putea pati la fel. Eu doar va sfatuiesc sa va feriti de spitalul Polizu.

Ii multumim lui Dumnezeu in fiecare clipa ca am iesit cu bine de acolo si ca ne-a dat un copil minunat, sanatos si frumos!