Dani, micul meu ingeras...
Acum la aproape un an de la nastere
incerc sa retraiesc din nou macar o mica parte din emotia nasterii unui
ingeras
S-a intamplat...dupa doi ani de asteptari si dezamagiri la fiecare test
negativ Dumnezeu mi-a daruit binecuvantarea pe care o doream din tot
sufletul,aceea de a fi mama
Din cauza temerilor si a neincrederii nu am putut trai perioada sarcinii cu
o bucurie deplina asa cum ar fi trebuit.dar totul a decurs normal doar cu
stari de voma f accentuate in primele 3 luni...
ingerasul trebuia sa se nasca cam pe 20 ianuarie
Am intrat in luna decembrie mai linistita ca ma apropiam de termen si totul
decurgea normal.dar pe la jumatea lunii am inceput sa am scurgeri de lichid
incolor.la inceput am crezut ca sunt secretii normale,dar a inceput sa curga
din ce in ce mai mult...asta a durat cam 4 zile,pana am intrebat moasa de la
cursul de pregatire pt nastere si mi-a spus sa ma duc la urgente.
Asa ca in seara respectiva m-am dus si la urgente.acolo m-a monitorizat o
moasa mai cu experienta care a observat clar ca aveam contractii.apoi a
coborat de pe sectie un medic obstetrician tinerel,probabil rezident ,care
dupa obisnuitul control pe masa a spus sa ma duc linistita acasa ca nasc in
ianuarie,la termen.asa ca m-am dus acasica cu gandul ca nu ma mai intorc la
spital decat in momentul in care iese capul bebelului...asta se intampla pe
19decembrie
Seara urmatoare,mergem in carrefour sa cumparam salteluta pt patutz.eu aveam
dureri de burta si mijloc ,care ma sagetau din cand in cand de mergeam
indoita.sotul insista sa mergem din nou la spital,eu nu si nu cu
incapatzanarea caracteristica
Noaptea ,contractii din ce in ce mai dureroase,dar eu ferma pe pozitii ca nu
ma duc la spital din cauza unei alarme false.colegele de forum ma certau pt
incapatanarea mea,dar eu ca un catar ...
pe la 2.30 noaptea dupa ce nu am putut inchide ochii de loc si dupa ce am
devorat o groaza de mandarine ,incep sa ma gandesc la perspectiva de a merge
la spital.dar dupa ce se imbraca sotul,ma gandesc sa mai astept totusi si ma
intind in pat cu husbandul alaturi bombanindu-ma
si odata simt o lovitura data de baby boy si o pocnitura si sar in picioare
ca arsa.intuiam ca s-a rupt apa,dar nu indrazneam sa zic cu voce tare.si
apoi a inceput sa curga suvoaie.sotul speriat nu stia pe ce sa puna mana mai
intai,iar eu panicata il trimiteam dupa zece lucruri odata
in sfarsit pornim catre spital,la ora aceea soseaua libera,norocul nostru pt
ca nu stiam drumul catre spital f bine si asa am avut prilejul sa facem si
un mic ocol al madriduluispre
disperarea mea.iar sotul ma intreba inocent,vazand fumul iesind pe urechile
mele,"dar ce draga,te doare?"
ajunsi la spital,eu cu pantalonii fleasca si tremurand ca varga de frica si
emotii ma preia o moasa cu ochii carpiti de somn fara prea mare chef de
treaba.si ma intreba de ce am venit,de parca nu era evident din hainele mele
siroinde...
ma baga o ora la monitorizre.dureri din ce in ce mai mari...ceasul
5.00dimineata.vine alta ma intreaba daca vreau epidurala,eu zic da
hotarat.bun...dar,stai asa ca nu-mi gasesc istoria,deci nici analizele care
le facusem in prealabil,deci cade pe moment iluzia epiduralei.desi exista o
mica speranta sa iasa rezultatul analizelor luate pe loc repede.
control pe masa,dilatatie 2.ma duc in camera de travaliu,imi fac clisma si
imi pun o perfuzie cu oxitocina.acum incepe adevaratul chin al
nasterii...colul meu rigid,contractiile f dese si lungi m-au facut sa urlu
fara sa ma pot opri.l-au lasat si pe sot sa intre,dar era ca si cum as fi
fost singura.pt ca nu mai rationam de durere,imi muscam mainile fara
incetare, la fiecare contractie ajungeam la punctul de a-mi pierde
cunostinta.singurele cuvinte care le repetam in nestire erau:"no puedo
mas!Dios mio,ayudame!"
Moasele incepusera sa ma priveasca cu mila desi la un moment dat mi-au atras
atentia sa nu mai tip ca sperii celelalte gravidutze.de parca depindea de
mine.minutele curgeau sfasietor de incet,iar sotul era disperat de
neputintza.la fiecare incercare manuala de a-mi dilata colul simteam ca mor
de durere.
la ora 8.30 inca nu gaseau un anestezist in ditamai spitalul care sa-mi
poata pune epidurala.in sfarsit pe la 9.00 a aparut o dr si mi-au facut
anestezia,dar f putin m-a ajutat...pe la 10.00eram pe masa de nasteri.atunci
cand m-am intins acolo am simtit cum mi-a iesit cateterul din coloana,dar nu
mai importa.vroiam sa scap cat mai repede,asa ca ascultam constiincioasa
decat ori imi spunea sa imping.dar dani boy nu vroia sa iasa asa
usor.medicul s-a urcat cu coatele pe burta mea la un moment dat,incat am
crezut ca raman fara suflare si cu coastele rupte...dar ce mai
conta,important era sa iasa bebe.la un ultim efort,atunci cand ti se pare ca
ai ramas si fara ultima farama de respiratie,apare si sotul echipat,pt ca
iesea baby boy.un sunet de carne sfartecata si ce alinare cand a iesit
caputzulo ultima impingere si gata si corpusorul.
am ramas fara glas cand desi asteptam sa-l vad l-au luat repede si ne-au
spus ca vor vorbi pediatrii cu noi.am simtit in momentul acela ca viata mea
nu mai are nici un sens daca ingerasul nu e bine.in ciuda cusaturii faara
anestezie,stateam cu ochii tintiti numai la perdeaua dupa care disparuse
mica mea minune.mi s-a parut o eternitate pana au indepartat cortina si l-am
vazut.era deosebit,asistentele se minuneau cat de frumos este.avea
2.650gr,49cm,nascut la 35 de saptamani si se numea daniel
mi l-au adus in brate si totul in jur a disparut.priveam cei mai frumosi
ochisori rotunzi si albastrii .incepea o noua etapa in viata mea,cineva avea
nevoie de mine.durerile nasterii parca nici nu au fost,ingerasul acesta
merita totul...
II MULTUMESC LUI DUMNEZEU PT TOT CE MI-A FOST DAT SA TRAIESC!nu se compara
cu nimic emotia de a fi mama si ati strange puiul in brate!felul in care se
agata cu manutzele de tine,cum te cauta cu privirea...
SA CRESTI SANATOS SI SA AI PARTE DE MULTE BINECUVANTARI INGEASUL MAMII!TU AI
ADUS LUMINA SI CULOARE VIETII MELE! |