David-Andrei, zambetul din viata noastra!
Nici nu stiu cum sa incep sa povestesc
ceea ce s-a intamplat aproape acum un an de zile.Sa incep prin a spune cum
ne-am petrecut revelionul: a fost primul revelion pe care l-am petrecut
linistiti acasa,fara plecari la munte sau la petreceri cu prietenii,din
cauza ca era un an special: eram insarcinata in ultima luna si asteptam cu
nerabdare si frica in acelasi timp momentul nasterii micutului David-steaua
ce urma a ne lumina si inveseli de-a lungul vietii.
Asadar, a trecut si revelionul, fara evenimente deosebite,am stat la tv cam
pana la 2 noaptea,ca eram obosita si spatele ma durea f tare.In dimineata
zilei de 02.01,pe la ora 4,m-am trezit brusc cu niste dureri de spate si de
burta ca la cm.Am mers repede la baie si am simtit pe picioare ceva cald
curgand,imi zic sa stau linistita ca mi s-a rupt apa si gata: a sosit
momentul mare.Ma uit pe picioare si deodata ma apuca un tremurici de
frica,inima batea ca nebuna:eram plina de sange,mult,f.mult sange.Din
clipa aceea nu stiu cum am ajuns in camera,mi-am trezit sotul,incercand sa
par cat de cat calma,dar numai gandul ca imi pot pierde bble ma scotea din
minti.Primul lucru pe care l-am facut nu a fost sa ma imbrac sau sa-mi scot
bagajul,ci cautam ca o nebuna o iconita pe care o aveam de la Mitropolie de
la Sf. Parascheva si tot timpul am stat cu iconita lipita de
burtica,protejandu-l astfel in mintea mea pe micut.A sosit in sfarsit
salvarea,asistenta mi-a facut o injectie si am plecat spre spital.
Nu va pot spune ce a fost in mintea mea pana la spital,eram innebunita si
mai tare ma innebunea asistenta de pe salvare care intr-una ma intreba:
misca d-na? misca?Dar de unde....ca el nu misca,io nu-l simteam,totul se
prabusea in fatza mea,minutele pana la spital mi s-au parut ani.Am trait
momente de groaza pana in momentul in care am ajuns la spital si dr de garda
mi=a a zis ca e k,bb nu are nimik,inima ii batea....M-au internat intr-un
salon vis-a-vis de sala de nastere-unde am stat 2 zile in care mi-au oprit
hemoragia(care ar fi fost provocata de la o rana pe col ,ce o aveam inainte
de nastere)Dupa aceste 2 zile,fiindca nu eram de nastere m-au mutat intr-un
salon de gravidute cu un etaj mai sus.In spital am petrecut clipe de
groaza:povesti care mai de care mai inspaimantatoare cu mamici care si-au
pierdut copii la nastere,cu cadre medicale care nu te bagau in seama,stiti
si voi cum e in spitalele din tara noastra,fara spangi nu faci nik.
Am avut mari probleme cu tensiunea din cauza stresului,aveam 16.9,cu o zi
inainte de nastere,numai suportam asteptarea.Miercuri ,pe data de 5 ian.,am
sunat dr sa-mi dea drumul acasa ca m-oi intoarce eu cand o fi sa
nasc.Bineinteles ca din cauza tensiunii marite dr nu mi-a permis sa plec si
a decis ca a 2 zi pe 6 ian la ora 8 o sa-mi faca cezariana(eu intotdeauna am
vrut sa nasc normal).Imi era o frica de numai puteam.(mai ales ca ca in luna
a 8a a sarcinii,la eco,unul din cei mai buni dr din iasi mi-a zis ca "s-ar
parea ca are o malformatie la cap!!!)Am incercat sa dorm,sa uit,ma rugam ca
david sa fie sanatos, era tot ce-mi doream,eu numai contam atunci-voiam sa
treaca cosmarul pe care-l traisem impreuna cu sotul meu de la ultima
echografie.
Nu puteam sa dorm,in salon o liniste toatala.Observ ca am niste crampe
suparatoare,ceva mai dureroase ca la cm,le mai avusesem si in timpul zilei
dar la intervale mari de timp si nu asa dureroase.imi vine in cap sa scriu
intervalul la care aparea o noua durere:erau din 8 in 8 minute,dar exact din
8 in 8 minute:extrem de regulate.Nu merg la asistenta in ideea ca adorm si
n-o sa mai simt nici o durere si stiind ca numai sunt decat 8 ore pana la
cezariana.Dar cum sa rezist durerii,cum sa ma controlez sa nu tip,sa nu
deranjez celelalte gravidutze??nu puteam,,,am muscat eu din perna din pat
,ma zgariam cu unghiile pe picioare,dar degeaba.Am prins curaj si am mers la
o dr de pe acolo sa-mi faca un calmant ceva.Ma ia dr ma pune pe masa si
surprise: dilatatie 2:"fa-ti bagajul si jos la sala de nastere ca in noaptea
asta nasti"Saream in sus de bucurie,ca un copil in clasa 1,ca scap de
cezariana,ca scap de stresul ca iubitul meu copilas ar avea o malf la cap,ca
scap odata de durerile astea,nestiind ca de abia acum incepea infernul.Cobor
cu chiu cu vai la sala de nasteri,unde am ramas surprinsa sa vad mare
aglomeratie,vreo 8 gravide asteptau sa nasca.Intre timp moasa suna dr sa
vina de acasa,eu sun sotul ,mama si pe cine mai imi venea prin cap sa anunt
evenimentul.Moasa imi face clisma,dupa care imi pune o perfuzie,cu care am
umblat dupa mine pe holurile spitalului,chircindu-ma de durere.
Am avut cel mai mare ghinion: din toate cele 8 fete,eu am nascut cel mai
greu.Ele in jumatate de ora erau fericite cu bebeii in brate.Au urmat 4 ore
de chin,de neputinta,de dureri groaznice,insuportabile,nu cred ca exista
dureri mai mari ca cele de la nastere.Dar ce a fost curios: nu puteam sa
plang,chiar voiam sa plang sa ma eliberez,dar nu puteam da o
lacrima.Bebelele era sus,nu cobora si eu imi smulgeam parul din cap,ma
zgaraiam pe picioare.Ma urcau pe masa,ma coborau,ma scremeam ca si cum fac
treaba mare,stateam ghemotoc si impingeam dar in zadar. Si durerile din ce
in ce mai dese si mai dureroase. Si uite asa timp de 3-4 ore,imi venea
rau,tremuram,ameteam,numai aveam nici pic de putere,numai voiam sa nasc
natural,mi-am blestemat (pt ca, tot timpul am fost adeptata nasterii
naturale)zilele.Ma rugam de dr sa ma taie,sa-mi scoata copilul ca mor.Ei
n-aveau un stres( erau 2 dr din care unul rezident si o
moasa)povesteau,radeau,beau sucuri si se uitau la mine ca si cum toate
scamatoriile pe care le faceam erau ceva normal.Mai ma incurajau cateodata
,ziceau ca mai am un pic si scap dar eu ii uram de moarte.
M-au urcat iar pe masa pt a nu stiu cata oara,moasa si dr rezid.ma apasau pe
burta,ma invatau cum sa respir,cum sa imping,cand deodata dr : stai,stop:
dubla circulara de cordon.M-am oprit ca stiam ca nu e bine sa impingi
atunci,desi imi venea de numai sa imping ,sa termin odata cu chinul ce se
cheama:nastere naturala.In fine m-a tait jos,dar eu n-am simtit nimic,am mai
impins tare de cateva ori si gata a iesit,totul e bine ,bine,dar de ce nu
tipa,iar frica ,spaima,dar nu a durat mult si l-am auzit:era el-steauna
noastra,cu glas de inger.Am intrebat dr daca totul e k,mi-au zis ca am un
baiat frumos cu ochii mari albastri ca ai mei,si
are 3200g.
In clipa cand am auzit ca totul e bine,am inchis ochii si nu am mai simtit
nimic,parca ma nascusem din nou,era asa de bine sa nu simti durere,sa nu
simti nimic.A venit moasa cu el in brate sa mi-l arate,dar dupa atat
oboseala si stres nu am vrut sa-l vad,am inceput sa plang ca proasta si i-am
zis sa-l ia ca nu vreau sa-l iau in brate.M-am urat tot timpul pt clipele
acelea unice,as vrea sa dau timpul inapoi sa-l iau langa pieptul meu sa-l
strang ,sa-i aud inimioara batand,sa-l pupacesc,sa-l iubesc...Nu stiu nici
acum dupa aproape un an de ce am reactionat asa.Toata
nasterea a fost un chin de care nu imi vine sa-mi mai amintesc,dar un chin
care s-a meritat a fi trait numai de dragul micutului printz.
ASA S-A NASCUT MICUTUL NOSTRU DAVID-ANDREI,INTR-O ZI "MARE" DE
BOBOTEAZA-06.01.2006-RAZA DE SOARE DIN VIATA NOASTRA-CARE A VENIT PE LUME
ASA CUM A VRUT D-ZEU:PERFECT SANATOS! |